I like those fluffy pompoms! (DIY IDEA)

DSCN6451

E iarnă, e frig, aşa că fie că vrem fie că nu trebuie să ne îmbrăcăm gros că doar nu vrem să răcim. Aşadar, în această perioadă,  prietenele noastre cele mai bune sunt , cu siguranţă, puloverele. Ştiu, nu ne simţim întotdeauna foarte comfortabil cu multe haine groase pe noi, dar dacă vrem putem face să fie foarte amuzant. Cum?! Citiţi în continuare şi veţi afla!

Ei bine astăzi vin cu o idee foarte haioasă. Despre ce să fie vorba? După cum puteţi vedea şi în poza de mai sus e vorba de un pulover redecorat.

Sunt sigură că şi voi aveţi un pulover achiziţionat în anii anteriori de care, eventual, v-aţi plictisit, dar pentru că este gros nu vă puteţi lipsi de el. În continuare o să învăţaţi cum să îi daţi o nouă înfăţişare.

Vom începe prin a confecţiona ciucuraşii sau, cum îmi place mie să le spun, pompoms, pe care îi vom folosi mai târziu. Pentru asta avem nevoie de :

DSCN6304 (2)

  • 2 tipuri de aţă, una mai groasă şi una mai subţire;
  • o foarfecă;
  • un încărcător, da, da…un încărcător :)).

Se ia aţa mai groasă şi se înfăşoară pe cele două picioruşe ale încărcătorului, eu am înfăşurat de 10 ori. (Am ales un încărcător pentru că mă ajută să fac ciucuraşi micuţi, exact de dimensiune necesară mie.) Mai apoi luaţi aţa mai subţire si legaţi la mijloc la fel ca în imaginile de mai jos:

pagepompom1

După ce aţi ajuns la acelaşi rezultat ca şi mine, scoateţi “fundiţa” de pe picioruşele încărcătorului şi tăiaţi pe margini la fel ca în imaginile de mai jos:

pagepompom2

…şi iată că aţi făcut şi primul ciucuraş!

Pentru puloverul meu eu am avut nevoie de 33 de astfel de ciucuraşi. În continuare veţi vedea cum am ales eu să îi distribui.

DSCN6322 (2)

Primii ciucuraşi, în număr de 3 i-am prins pe gulerul puloverului iar mai apoi pe mâneci, restul de 30, câte 15 pe fiecare mânecă:

pagepompom3

Cam aşa arată puloverul meu pe jumătate redecorat. Sunteţi curioşi ce a ieşit?

DSCN6333

Mie îmi place “noul” meu pulover! Voi ce părere aveţi de această idee?😀

Poate acum să vină şi gerul Bobotezei că eu sunt pregătită să-l înfrunt cu haine “noi”! :))

“Be yourself, everyone else is already taken.” Bisous!