Viitorul sună bine!

Hello! Am revenit…

…să vă împărtăşesc şi vouă impresiile acestei zile. Deşi nu am început-o tocmai cu dreptul, pe parcurs s-a dovedit a fi “a good day”…

Spun asta pentru că la ora 7:18, mama s-a gândit să mă sune să vadă ce-mi mai face piciorul. Aaa da…ce-am păţit la picior?! …Păi în urmă cu două zile, în timp ce mă duceam să duc gunoiul cu o colega de cameră, nu m-am putut orienta prea bine prin bezna de pe scară, am alunecat şi uite-aşa m-am “pricopsit” cu o entorsă/întindere, nu ştiu exact ce a fost, care m-a ţinut în pat vreo zi şi jumătate (pe de o parte mi-a prins bine că aşa m-am mai odihnit şi eu un pic), dar i-am venit eu de hac repede-repede cu ceva cremă, gheţă din plin şi câteva antiinflamatoare, şi astăzi m-am trezit “ca nouă”, dar prea de dimineaţă din păcate [:))]. Dar nu mă supăr eu pe mama, mai ales acum, că a fost vorba de o “cauză nobilă”.

Şi dacă tot mi-a trecut durerea de picior şi mă puteam mişca, başca mai ieşise şi soarele, am zis să mă duc pe la facultate, nu de alta, dar aveam stabilită o întalnire cu un prof să cumpăr o carte…”Tehnici de Comunicare în Social Media”. Zis şi făcut! Unde mai pui că am primit şi un super autograf, care mă motivează de fiecare dată când îl citesc…

Image

Chestiile astea funcţionează destul de bine, zic eu … nu ştiu, te simţi, oarecum, obligat să nu-i dezamăgeşti pe oamenii ăştia care cred în tine, care au anumite aşteptări de la tine şi astfel te motivezi să lupţi, să devii mai bun cu fiecare zi care trece, să nu te mulţumeşti cu puţin, să vrei mai mult, să NU spui NICIODATĂ “Nu mai pot!”!!! Aşa e şi cu mine acum pentru că vreau şi pentru că pot , într-o bună zi am să fiu o expertă Social Media de succes! Sună bine nu?!

Despre carte, prea multe nu pot să vă zic, pentru că doar am răsfoit-o puţin în timp ce mergeam cu metroul spre casă. Cert e că e uşor de citit şi are o mulţime de informaţii folositoare celor interesaţi de Social Media (adică Bloguri, Facebook, Twitter şi alte reţele de socializare), deci şi mie, nu de alta dar îmi voi face licenţa în acest domeniu. Poate într-o bună zi am să scot şi eu o carte…dar până atunci mai am multe de învăţat, şi o să încep chiar de acum, aşa că vă las, eu mă apuc să văd care-i treaba cu aceste “Tehnici de Comunicare în Social Media”…

O seară faină să aveţi! V-am pupat!

P.S. La mulţi ani tuturor celor care şi-au serbat astăzi ziua numelui…La mulţi ani, Mihai, Mihaele, Gabrieli şi Gabriele!

P.P.S. Aaa da! Era să uit, fetele ( Roxana şi Alexandra) sunt puţin invidioase pentru un aşa autograf, dar eu le iubesc oricum ! :)) Şi ştiu că or să primească şi ele unul!